Wednesday, February 15, 2012

UE şi India negociază condiţii de cooperare economică şi un viitor acord de liber schimb şi convin asupra unei colaborări în domeniul energiei şi cercetării.


La reuniunea de la New Delhi, din 10 februarie, reprezentanţii UE şi ai Indiei au convenit asupra intensificării cooperării în domeniul comerţului, energiei şi cercetării.

UE a fost reprezentată de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy şi de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso.


Energie şi schimbări climatice

La reuniune, liderii celor două părţi s-au angajat să colaboreze pentru ameliorarea securităţii, eficienţei şi siguranţei energetice. UE doreşte să îşi intensifice cooperarea cu India în direcţia identificării de noi surse de energie nepoluante, în special regenerabile.

Cercetare şi inovare

Anul trecut, India, Comisia Europeană şi statele membre ale UE au lansat un program-pilot de cercetare pe probleme de apă şi resurse biologice.

În cadrul acestei reuniuni, au adoptat o strategie care va conduce la identificarea altor zone de cooperare în domeniul cercetării, cum ar fi energia, sănătatea şi tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor. UE şi India vor colabora mai strâns în domeniul cercetării şi prin creşterea numărului de schimburi între universităţi şi mediul antreprenorial.


Sursa

Wednesday, February 8, 2012

Acum, orice procent in plus de productie eoliana duce la o suplimentare a pretului de 1,1%, din 2015 cresterea va fi de 0,55%, iar din 2018 de 0,25%

Romania este considerata una dintre cele mai tentante destinatii pentru investiile in energia regenerabila, mai ales in domeniul energiei eoliene. De altfel, producatorii de energie regenerabila din Romania beneficiaza de una dintre cele mai atractive scheme de sprijin din UE, schema aprobata de Guvern dupa aproape trei ani de tergiversari. Care este potentialul Romaniei in domeniul energiei eoliene? Care este ritmul anual de crestere a capacitatii de productie a energiei eoliene? Cat de mult ajuta acordarea de certificate verzi dezvoltarea "fermelor de vant"? Care sunt marile proiecte care ar putea fi finalizate in acest an? Care va fi impactul acordarii certificatelor verzi asupra pretului la energia electrica? Ionel David, public affairs manager la Asociatia Romana pentru Energie Eoliana (RWEA), a discutat online cu cititorii HotNews.ro.

Potrivit datelor RWEA, sectorul eolian are potentialul de a atrage investitii de peste 5 miliarde de euro, pana in 2013, pentru un total de 3.000 MW instalati.

Dupa amanari repetate, Guvernul a aprobat anul trecut in octombrie legislatia care permite aplicarea schemei de sprijin pentru producatorii  de energie  regenerabila prin acordarea de certificate verzi. Investitorii au asteptat aproape trei ani intrarea in vigoare a schemei  de ajutor care a fost reglementata  initial in 2008. 

Legislatia sprijina proiectele in energii regenerabile prin sistemul certificatelor verzi, care permite investitorilor recuperarea investitiilor. Certificatele verzi sunt acordate pentru energia electrica produsa din surse regenerabile si livrate consumatorilor.

Un investitor va putea obtine venituri din certificatele verzi pe care le tranzactioneaza pe piata, intrucat furnizorii de electricitate sunt obligati sa le  cumpere in cote anuale.
  • Practic, producatorii de energie regenerabila primesc un sprijin sub forma de certificate verzi (CV) in functie de tehnologia folosita. Insa, stimulentele  acordate pentru investitiile in energia verde vor fi suportate de toti consumatorii de electricitate. Furnizorii sunt obligati, prin lege, sa cumpere aceste  certificate verzi care mai departe se regasesc in pretul la consumatorul final. Tranzactionarea certificatelor verzi este independenta de tranzactionarea  energiei electrice, care se realizeaza prin mecanisme de piata, pe piata de energie electrica. Prin aceasta schema de sprijin consumatorii finali suporta,  prin pretul majorat al energiei electrice, acoperirea costurilor suplimentare de productie ale producatorilor de energie electrica din surse regenerabile de energie. Pretul unui certificat verde variaza intre 27 si 55 euro.
Asociatia Romana pentru energie Eoliana este membra European Wind Energy Association, Global Wind Energy Council, National Associations Network.

Nota Redactiei:
  • Pentru a pastra coerenta si relevanta discutiei, nu vom valida comentariile care nu se refera la temele anuntate, care nu contin intrebari sau care constau in atacuri la persoana.
  • Va rugam sa nu adresati mai mult de doua intrebari pentru a da posibilitatea invitatilor sa raspunda la cat mai multe probleme ridicate de cititori.
  • Postarile lungi sau care contin mai mult de doua intrebari nu vor fi validate.

Uniformele soldaţilor britanici vor capta energie solară

soldatsolar.jpg?width=640


Viitoarele echipamente de camuflaj ale soldaţilor britanici vor fi concepute pentru a utiliza energia solară. Pe tot parcursul zilei aceştia vor capta energie de la soare, pentru ca mai apoi, în timpul nopţii, echipamentul să se încarce cu ajutorul căldurii oferite de corp.

Energia astfel obţinută va fi folosită la funcţionarea radioului, a GPS-ului şi a armelor, iar sistemul solar va cântări de două ori mai puţin în comparaţie cu o baterie tradiţională.

Cercetătorii de la Engineering and Physical Research Sciences Center din Marea Britanie lucrează la un nou tip de material textil care să folosească celule solare fotovoltaice, termoelectrice şi dispozitive de baterii mult mai uşoare. Deoarece acest sistem absoarbe căldura corpului, acest lucru duce la o detectare mult mai grea a soldatului cu ajutorul camerelor cu infraroşu. 

Acest sistem va fi folositor mai ales pentru cei care luptă în Orientul Mijlociu sau Africa, locaţii insorite şi foarte fierbinţi. Infanteria marină americană foloseşte deja energia solară pentru a reduce utilizarea bateriilor tradiţionale, utilizând panouri solare şi matrice pliabile în acest scop. Alte sisteme ce permit reducerea greutăţii totale purtate de un soldat sunt celule de combustibili şi bateriile Li-Ion încorporate în armură.

Noul sistem, proiectat de britanici, acumulează energie termoelectrică chiar şi când afară este întunecat sau ceţos.

De ce este foarte importantă înjumătăţirea greutăţii bateriilor purtate de infanterişti? Pentru că acestea reprezintă aproximativ 10% din masa totală a echipamentului unui soldat, echipament care poate ajunge până la 45-70 kg. Reducerea greutăţii duce la crearea unui confort mai mare, facilitând eficientizarea muncii soldaţilor.

Pe lânga utilizarea acestui sistem în rândul armatei, acesta poate fi folosit şi la alimentarea sateliţilor, păstrarea medicamentelor la temperaturi optime în zonele afectate de dezastre, dar şi pentru răcirea alimentelor aflate în ţinuturi călduroase.

După ce în proiect s-au investit în jur de 1.04 milioane de dolari, cercetătorii anunţă că prototipul sistemului va apărea până în luna decembrie a acestui an .

Sursa

Catalog QSet

Stiri ENERGIE

↑ Grab this Headline Animator

___________________________________________________________________________________