Saturday, March 20, 2010

De ce trebuie sa tinem cont la un proiect pentru a avea o casa bine izolata termic?

Conferentiar universitar doctor inginer Catalin LUNGU este vice-presedinte al AIIR - Filiala Bucuresti si CAE - AIIR, doua organizatii care autorizeaza si reprezinta auditorii energetici

A avut amabilitatea de a oferi cateva sfaturi privind alegerea proiectului de casa, astfel incat sa obtinem un calificativ cat mai bun la certificatul energetic, care sa asigure un consum mic de energie.

1. Cat de importante sunt forma, tipul constructiv si regimul de inaltime?

Exista diferente importante, poate peste 5...10%, in ceea ce priveste consumul de energie termica sau electrica pentru incalzire si climatizare.

Este mai buna o casa cu amprenta la sol mai mica si mai inalta decat o casa „imprastiata" pe orizontala si mai scunda. De asemenea, o casa cu forme regulate este mai eficienta energetic decat o casa cu forme arhitecturale neregulate din cauza formarii puntilor termice care maresc pierderile de caldura/frig ale casei pe timp de iarna/vara.

In principiu, la acelasi grad de izolare termica si acelasi grad de vitrare, sunt mai eficiente energetic casele care au raportul dintre suprafata totala a anvelopei (peretii, ferestrele si usile exterioare, placa pe sol si sarpanta, respectiv terasa) si volumul incalzit/racit cel mai mic (acest raport este cunoscut de specialisti sub numele de FACTOR DE FORMA AL CLADIRII).

In ceea ce priveste tipul constructiv (zidarie, beton, lemn), lucrurile sunt destul de clare: orice tip de casa care se doreste eficienta energetic trebuie termoizolata. Intr-adevar, este nevoie de termoizolatie mai groasa pentru peretii din beton si mai subtire pentru peretii din caramida, BCA sau lemn



2. Este mai avantajoasa o casa cu acoperis sau una cu terasa?

Diferentele sunt doar de ordin estetic. Exista un mic avantaj energetic pentru casele cu terasa legat de raportul dintre aria anvelopei si volumul incalzit al casei.

Daca podul casei cu sarpanta (acoperis) este folosit ca mansarda incalzita, atunci va trebui termoizolata sarpanta. Daca podul casei este spatiu neincalzit, atunci este bine ca planseul de sub pod sa fie termoizolat. De asemenea, planseul de terasa trebuie termoizolat. Orice alta situatie implica consumuri energetice suplimentare.

3. Se poarta ferestrele mari, usile glisante uriase, mai ales in zonele de living. O suprafata mare vitrata poate fi un factor de pierdere a caldurii?

Suprafetele vitrate mari fara protectii reprezinta un factor important de risipa a energiei atat iarna, cat si vara. Iarna, pierderile de caldura cresc, iar vara, aporturile solare cresc. Prin urmare, energia consumata pentru incalzire, respectiv pentru racire este mai mare.

Exista si solutii de eficientizare energetica, dar care presupun costuri suplimentare: montarea unor obloane care se inchid in serile reci de iarna sau in zilele foarte calduroase si insorite, sau utilizarea unor vitraje cu caracteristici speciale, cum ar fi rezistenta termica foarte ridicata, practic ca la un perete termoizolat, respectiv vitraje cu schimbarea nivelului de transparenta, comandat automat sau manual, in functie de nivelul radiatiei solare etc.

Pe langa suprafata ferestrelor si a usilor exterioare, intra insa in discutie si orientarea cardinala a partii vitrate principale (avand ponderea cea mai mare) a unei case. Spre exemplu la munte, unde este racoare chiar si pe durata verii.

4. Ce ii sfatuiti pe cei care isi aleg proiectul? De ce sa tina cont, astfel incat sa ia un calificativ cat mai mare la certificatul energetic?

Ii sfatuim sa apeleze la un consultant/specialist in eficienta energetica, adica la un auditor energetic. Daca acest lucru este dificil de realizat, atunci trebuie sa intrebam vanzatorul care este rezistenta termica a elementelor de constructii. Pe de alta parte, ce tip de instalatii sunt utilizate pentru incalzire, climatizare, apa calda menajera si iluminat.

In principiu, orice masura care conduce la scaderea consumurilor de energie conduce simultan si la cresterea eficientei energetice a cladirii si deci la incadrarea acesteia intr-o clasa superioara din punct de vedere energetic (A de preferat sau mult B).

Spre exemplu: peretii sa fie termoizolati corespunzator si sa fie uscati, fara urme de condens sau igrasie. Ferestrele si usile exterioare sa fie etanse la infiltratiile necontrolate de aer exterior; soclul cladirii sa fie termoizolat si sa nu permita infiltratii de apa din ploi sub placa de pe sol a cladirii sau, daca exista subsol, sa nu permita umezirea sau inundarea subsolului. Echipamentele de instalatii sa fie cat mai moderne (cazane cu condensare, pompe de caldura, panouri termo-solare si fotovoltaice, minicentrale eoliene pentru zonele rurale etc), posibilitati de utilizare cat mai lunga a luminii naturale si echiparea corpurilor de iluminat cu becuri cu consum redus de energie electrica, nivelul de ventilare cu aer proaspat al incaperilor, care nu trebuie sa coboare sub valorile minime de 0,5 schimburi

 de aer pe ora etc.

Recomandam de asemenea ca inainte de efectuarea tranzactiei sau la receptia lucrarilor sa se realizeze si verificarea anvelopei din punct de vedere termic prin termoviziune, procedura care ofera informatii calitative foarte valoroase prin depistarea neregularitatilor din elementele de constructii (lipsa termoizolatiei, zone cu umiditate crescuta, zone cu infiltratii mari de aer etc).

Spre exemplu la munte, unde este racoare chiar si pe durata verii este bine ca majoritatea ferestrelor sa fie orientate spre sud sau sud-est/vest pentru a beneficia din plin de radiaþia solara si de aporturile de caldura prin vitraje. Daca vorbim de o casa din zona de campie, cu veri calduroase, atunci vitrajele cu orientare sud implica consum mare de energie electrica pentru climatizare.

Informatiile au fost furnizate de Asociatia Inginerilor in Instalatii din Romania, www.aiiro.ro 

Sursa: Casa Mea

Catalog QSet

Stiri ENERGIE

↑ Grab this Headline Animator

___________________________________________________________________________________